Declaratie de dragoste

- E a nu stiu cata oara cand iti spun: Barbatii NU fac declaratii de dragoste! N-au curaj.

- Si eu iti raspund pentru aceeasi nu stiu cata oara ca nu ai dreptate! De ce iti place sa generalizezi? spuse Curiosity

- Daca imi demonstrezi o sa te cred, acum sa te vad!

- Bineee, carevasazica ma provoci! Hai cu mine!

Au plecat impreuna catre locul cu pricina. Cand au ajuns acolo, au batut la usa si cineva le-a deschis. In fundal se auzeau versurile:

...And then one day I looked around and I found the sun shining down

And I took off my worried shoes

And the feet broke free

I didn't need to wear

Then I knew the difference between worrying and caring

'Cause I've got a lot of walking to do

And I don't want to wear

My worried shoes...

In camera era putina dezordine, un cufar plin cu jucarii rasturnat intr-o parte, niste acuarele pe sifonier, o chitara intr-un colt si undeva pe jos, cineva se juca cu plastilina.

- Uite, uite! El e! Shhh sa facem liniste, vad ca lucreaza la ceva, spuse soptind Curiosity. Daca vrei, iti povestesc eu despre el, in timp ce il privim cum nascoceste o noua poveste. Vrei sa stii ce am aflat?

- Atata timp cat nu o iei pe aratura, ok! Te ascult.

Curiosity isi lipi palmele de urechile prietenei lui si incepu, in soapta:

"Mi-a spus ca e viata lui. Ca pe cea mai buna o recunoaste dupa firele de par zbarlite de pe mainile lui, dupa lacrimile si rasul pe care i le provoaca, dupa ce batai ii trage inimii sale.

Pentru a pune piedica uitarii a transpus unele dintre clipele vietii intr-o maniera pe care isi doreste s-o imbunatateasca. Asta pentru ca la inceput avea ca barem "ceva inteligibil", insa acum priveste altfel lucrurile. A descoperit ca vrea "ceva impecabil". Si-a dat seama ca ideile in care crede cu ardoare ar fi pacat sa le imbrace zdrentuit. Atunci a decis sa ia o pauza pentru a putea studia si aprofunda cum sa faca totul mai bine. Cand creeaza simte ca este un copil.

Cand l-am intrebat ce experienta pe care a trait-o n-ar putea-o reda, mi-a raspuns: un om si un caine, amandoi schiopatand de batranete, dar incapatanandu-se totusi sa rada de moarte, tragandu-se fiecare de picioarele celuilalt. Mi-a marturisit ca nu crede ca exista experienta traita pe care daca simti ca merita sa o impartasesti sa nu o poti face. Banuieste ca asta e prin definitie un regizor talentat.

Am vorbit cu el si despre scopul vietii si despre cum l-ar ilustra. Mi-a spus ca nu stie care este, ca inca orbecaie, incercand sa nu calce pe nimeni pe pantofi. Insa se gandeste ca n-ar trebui sa-i lipseasca un Dumnezeu sau o femeie. Sau ambele.

Ultima mea curiozitate a fost sa aflu cum a inceput sa se joace cu plastilina. Ghici ce mi-a raspuns? Ca stand el intr-o seara suparat, in patul sau supraetajat si uitandu-se la o fotografie a zis ca ar fi cazul sa incerce sa faca ceva nou. Se joaca cu plastilina pentru ca asa stie el sa spuna cel mai bine un "te iubesc" la 26 de ani."

Acum ma crezi? a incheiat Curiosity si a pornit in cautarea unei noi aventuri.

Trebuie sa ne impartim in doua.

Unii dintre noi sa procreeze si altii sa se ocupe de cresterea, educatia copiilor...spunea o persoana foarte draga mie. Pentru ca nu mai avem timp sau rabdare sa le facem pe amandoua. Si sa le facem bine.

Bucuresti, 11 octombrie 2011 – Problemele cu care se confruntă copiii din Romania variază de la nevoia de comunicare cu părintii (72%); tristete si singurătate (38%); probleme afective cauzate de divortul părintilor (32%); probleme sentimentale (19%). Numărul cazurilor de abuz asupra copilului înregistrate de Asociaţia Telefonul Copilului la numărul 116 111, pus la dispoziţie împreună cu Romtelecom, a crescut îngrijorator, de la an la an, în medie cu 98,55% în ultimii trei ani.

Am crescut intr-o familie cum sunt majoritatea familiilor din Romania: aparent fericite, insa dupa cum stim, aparentele insala, de cele mai multe ori. Mi-am propus atunci, copil fiind, ca atunci cand o sa ma fac mare am sa fac tot ce pot pentru ca alti copii sa nu ajunga sa fie martori sau victime ale unor oameni mari care nu isi pot gestiona problemele cum trebuie.

foto de aici

Grupele de vârstă care apelează cel mai des la asistenta si îndrumarea oferite de consilierii Asociatiei Telefonul Copilului sunt de 10-12 ani - 32,53% si 13-15 ani - 34,31%.

Din statisticile de mai sus lipsesc anumite grupe de varsta. Care si ele sunt importante. Pentru ca acolo exista copii abuzati, traumatizati, care nu mai au curaj. Care nu mai au speranta. Care nu suna. Care poate se gandesc: eu cu ce-am gresit de a trebuit sa ma nasc in familia asta? Lipseste procentul copiilor afectati de desele cazuri de violenta psihica, verbala, fizica.

Despre Telefonul Copilului am aflat recent si mi se pare o initiativa de apreciat. Cred ca este o parte din solutie, insa nu este suficient. Pentru a incerca o rezolvare a problemei, trebuie sa mergem la sursa, la cauza care ii determina pe copii sa apeleze la straini pentru a avea o cat de mica speranta ca se vor simti bine si in siguranta in caminul lor. La autorii acestor fapte.

Pentru a sărbători o decadă de parteneriat, cele două entităţi vizează stabilirea unui record prin realizarea fotografiei cu cele mai multe zâmbete de copii, simbol al celor peste 30.000 de cazuri soluţionate de Asociaţia Telefonul Copilului împreună cu autoritătile abilitate.

Un copil care a crescut intr-o astfel de familie, daca e destul de puternic, mai are forta sa zambeasca. Insa acest lucru nu inseamna ca asta se intampla si in interiorul sau.

Mi-as dori sa nu fie nevoie sa sarbatorim acest parteneriat.

Cred ca impreuna, am putea face mult mai mult si copilaria ar trebui sa ramana varsta de aur.